Italia se pregătește pentru două zile de vot istoric. Nu este vorba despre euro sau despre politici fiscale, ci despre o temă fundamentală, cu implicații economice adânci: cine are dreptul să devină italian? Votul popular va decide dacă perioada de rezidență necesară pentru obținerea cetățeniei italiene va fi redusă, o schimbare care ar putea influența dinamica pieței muncii, productivitatea națională și sustenabilitatea demografică, scrie Financial Times. În cazul în care perioada va fi redusă, aproximativ 2,5 milioane de străini ar putea deveni italieni, potrivit susținătorilor inițiativei. Printre aceștia, și foarte mulți români.
Un referendum care propune reducerea la jumătate a timpului necesar unui străin pentru a obține cetățenia italiană, inițiat de partidele de opoziție și de ONG-uri, va fi organizat pe 8 și 9 iunie, a decis guvernul de la Roma. Referendumul nu este doar un test de valori naționale, ci, mai ales, un barometru economic. Cetățenii urmează să decidă dacă Italia admite că viitorul ei este legat de copiii imigranților deja integrați sau dacă persistă într-o politică de excludere costisitoare, comentează sursa citată. Pentru investitori, antreprenori și decidenți politici, miza nu este doar identitară, ci și pragmatică: o economie sustenabilă nu se poate construi fără integrare reală.
Guvernul actual, condus de Giorgia Meloni, se opune liberalizării criteriilor de cetățenie, invocând temeri privind „diluarea valorilor naționale”. Această poziție contrastează cu nevoile economice reale ale Italiei și cu recomandările experților în politici publice. O respingere a reformei ar putea perpetua precaritatea economică a unei părți semnificative a populației și ar accentua inegalitățile structurale deja existente.
Foto: Shutterstock
Italia are una dintre cele mai îmbătrânite populații din UE și o rată de natalitate în scădere cronică. În paralel, milioane de rezidenți legali străini – peste 5 milioane, conform datelor oficiale – contribuie deja la economie, fără a beneficia, însă, de drepturi depline. Facilitarea accesului acestor oameni la cetățenie ar putea stimula integrarea socială și economică, reducând fenomenul de muncă la negru și ridicând nivelul de colectare fiscală.
Un studiu recent publicat de ISTAT indică faptul că imigranții sunt deja esențiali în sectoare precum agricultură, construcții, și servicii sociale, domenii cu deficit de forță de muncă. Cu toate acestea, obstacolele birocratice și lipsa cetățeniei descurajează investițiile personale în educație și mobilitate socială.
O povestea pubicată de Financial Times, a Insafei Dimassi – o tânără născută în Tunisia, sosită în Italia la doar 9 luni, crescută și educată la Bologna – ilustrează absurditățile legislative actuale. Deși perfect integrată, a fost exclusă de la obținerea cetățeniei doar pentru că a împlinit 18 ani cu câteva zile înainte ca tatăl și surorile ei să o primească. Astfel de cazuri sunt frecvente și contribuie la ceea ce sociologii numesc „marginalizarea legalizată”.
Faptul că nu au cetățenie îi împinge pe mulți rezidenți în zona gri, a economiei informale. Aceasta înseamnă pierderi fiscale considerabile pentru stat, dar și vulnerabilitate pentru lucrători. Un vot în favoarea reformei ar putea echivala cu un plan de formalizare a muncii pe scară largă, ceea ce, pe termen mediu, ar aduce un plus la bugetul de stat și ar reduce presiunea pe sistemele de asistență socială.